București
⚠ Acest eveniment a trecut. Vezi ce e înăuntru acum în București.
Atelier pentru copii Curioși de profesie – Brioșe de carton

Atelier pentru copii Curioși de profesie – Brioșe de carton

Pe 23 august, în București, la Curioși de profesie, se desfășoară un atelier gratuit dedicat copiilor, unde micuții pot învăța să creeze brioșe din carton. Aceasta este o oportunitate excelentă pentru cei mici să exploreze arta și să socializeze cu alți copii într-un mediu prietenos și stimulativ.

Pe 22 și 23 august îi așteptăm pe cei mici la o serie de ateliere gândite pentru fiecare vârstă în parte, spații în care copiii explorează, se joacă cu mâinile și descoperă lucruri noi, alături de părinți sau împreună cu alți copii. Rugăm părinții să respecte intervalul de vârstă propus pentru fiecare atelier în parte și să ajungeți la timp. Programul atelierelor: SÂMBĂTĂ, 22 august 1–2 ani · Water play → 10:00–10:45 Joacă senzorială cu apă, cuburi de gheață, flori, fructe și animale marine de jucărie. Fiecare textură și temperatură nouă e o informație pe care creierul mic o procesează și o leagă de ce vede și atinge. De ce să vii: apa e unul dintre primele „laboratoare” ale copilului. Când toarnă, stropește, prinde un cub rece de gheață sau apasă o floare, cel mic testează cauză și efect, își antrenează mânuțele și își calibrează procesarea senzorială prin temperatură, textură și mișcare. *Atelier ghidat de un facilitator. Rugăm părinții să rămână prin preajmă, la această vârstă anxietatea de separare este încă activă și e posibil să aibă nevoie de voi. 2–3 ani · Parfumuri → 11:00–11:45 Un atelier olfactiv în care copiii descoperă arome naturale, le combină, le numesc și își creează propriul parfum, alături de părinți. De ce să vii: mirosul e simțul cel mai legat de memorie și de emoție, iar la vârsta asta copilul abia începe să-l pună în cuvinte. Când adulmecă, compară arome și alege ce-i place, își îmbogățește vocabularul senzorial și exersează primele decizii „ale lui”. *Atelier ghidat de un facilitator. Rugăm părinții să rămână prin preajmă, la această vârstă anxietatea de separare este încă activă și e posibil să aibă nevoie de voi. DUMINICĂ, 23 august 1–2 ani · Sensory play → 10:00–10:45 Joacă senzorială cu tăvițe pline de materiale diferite, de explorat cu mâinile în ritmul fiecărui copil. De ce să vii: la 1–2 ani, copilul învață despre lume atingând-o. Fiecare tăviță cu material nou, neted, aspru, moale sau mărunt, îi antrenează pipăitul și motricitatea fină și îi hrănește curiozitatea de a explora pe îndelete. *Atelier ghidat de un facilitator. Vă rugăm să rămâneți prin preajmă, la această vârstă anxietatea de separare este încă activă și e posibil să aibă nevoie de voi. 2–3 ani · Brioșe de carton → 11:00–11:45 Construim brioșe din carton și tot felul de materiale, un atelier în care mâinile mici taie, lipesc și inventează. De ce să vii: cel mic decorează baza de carton cu pompoane, plastilină și tot felul de materiale, alegând singur culori și texturi. Așa își antrenează motricitatea fină și simțul estetic, iar bucuria de a duce acasă „brioșa lui” îi întărește încrederea că poate crea singur. *Atelier ghidat de un facilitator. Vă rugăm să rămâneți prin preajmă, la această vârstă anxietatea de separare este încă activă și e posibil să aibă nevoie de voi. Totul se întâmplă într-un ritm relaxat, într-un spațiu în care greșeala e binevenită și fiecare copil are loc să exploreze în felul lui. 📅 Data: Sâmbătă si duminică, 22-23 august 🕙 10:00-10:45, 11:00-11:45 👶 Vârsta: 1-2 ani, 2-3ani 📍 Strada Icoanei 29A ✅ ✅ Înscrierea este gratuită. Dacă atelierul v-a plăcut și simțiți că a meritat, o donație ne-ar ajuta enorm să continuăm. Ca reper, un loc la un atelier ne costă în jur de 80 de lei (materiale, spațiu, facilitator), dar orice sumă contează. Dacă nu e momentul, e perfect în regulă. P.S. Vă invităm să-i îmbrăcați pe cei mici în hăinuțe care se pot murdări. La noi, petele de vopsea sunt semn că au fost curioși. Ne vedem?

Întrebări frecvente

Când are loc atelierul?

Atelierul se desfășoară pe 23 august 2026.

Care este locația atelierului?

Atelierul are loc la Curioși de profesie, în București.

Este atelierul gratuit?

Da, participarea la atelier este gratuită.

Este necesară o înscriere prealabilă?

Te sfătuim să verifici pagina organizatorului pentru detalii despre înscriere.

Sursă: stiudelasorina.ro

Se încarcă harta…

Și mai înăuntru în București

Vezi toate evenimentele la interior în București
Atelier pentru copii Curioși de profesie – Brioșe de carton — București — haihai.ro