
Festivalul SoNoRo 21 din Cluj-Napoca te invită să descoperi "Melodia infinită" în perioada 10-15 noiembrie 2026. Vei avea parte de șase concerte unice, inclusiv un concert de deschidere plin de creativitate care explorează operele lui Richard Wagner.
Ediția nr. 21 a Festivalului SoNoRo este intitulată „Melodia infinită” și va avea loc în perioada 30 octombrie – 15 noiembrie 2026, în București și Cluj-Napoca, unde sunt programate 20 de concerte care includ două SoNoRo Talk. 35 de artiști cu renume internațional vor fi prezenți la această ediție, iar abonamentele și biletele Early Bird se pot achiziționa până în 11 octombrie. În Cluj-Napoca, festivalul se va desfășura în perioada 10-15 noiembrie, când sunt programate șase concerte și o întâlnire SoNoRo Talk. Festivalul SoNoRo propune publicului, în stilul său inovator, o nouă provocare: un program inspirat de personalitatea proeminentă a lui Richard Wagner – un compozitor adorat și contestat în egală măsură, un titan care a revoluționat opera și viața muzicală a timpului pe care l-a traversat, lăsând o moștenire de necontestat. Titlul ediției din acest an, „Melodia infinită”, este inspirat de conceptul pe care Wagner l-a dat propriei lui muzici curgătoare – o muzică în care fraza nu se oprește și este o promisiune că fiecare sunet poartă un înțeles. La Cluj-Napoca, festivalul va începe marți, 10 noiembrie 2026, ora 19:00, cu un CONCERT DE DESCHIDERE: ALTE WEISE – STRĂVECHEA MELODIE, la Casino – Centrul de Cultură Urbană. În program sunt incluse lucrări de Richard Wagner, Ralph Vaughan Williams și Maurice Ravel, în interpretarea violoniștilor Anna-Liisa Bezrodny și Barnabás Kelemen, a violoncelistului Jan-Erik Gustafsson, a pianiștilor Diana Ketler și Konstantin Lifschitz, a mezzosopranei Roxana Constantinescu și a bass-baritonului. Pauls Putnins. Cel mai generos spațiu din festival este Auditorium Maximum de la Universitatea Babeș-Bolyai, unde publicul este invitat duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, pentru concertul final, care poartă chiar titlul ediției, MELODIA INFINITĂ. Pe scenă se vor afla violoniștii Anna-Liisa Bezrodny, Barnabás Kelemen și Katalin Kókas, violiștii Răzvan Popovici și Mathis Rochat, violonceliștii Jan-Erik Gustafsson și Alexey Stadler și pianista Diana Ketler, care vor interpreta lucrări semnate de Richard Wagner, Wolfgang Amadeus Mozart și Johannes Brahms. Biletele și abonamente în sistem Early Bird Biletele și abonamentele Early Bird la concertele din Cluj-Napoca, cu o reducere de 15%, sunt disponibile în perioada 21 septembrie – 11 octombrie 2026, AICI . O reducere permanentă, de 20%, este disponibilă online, pe site-ul Eventbook.ro, pentru posesorii de card UniCredit Bank. Pensionarii, studenții, elevii și persoanele cu handicap beneficiază de o reducere de 50% și pot achiziționa biletele de pe site-ul Eventbook și și de la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca. „Bine v-am găsit la ediția nr. 21 a Festivalului SoNoRo – «Melodia infinită»! V-ați obișnuit deja cu nonconformismul nostru, cu gândirea laterală și cu perspectivele diferite pe care vi le propunem prin tema fiecărei ediții. În acest an, ne vom întâlni cu spiritul lui Richard Wagner – o personalitate polivalentă și contestată, așa cum li se întâmplă celor care schimbă istoria. Operele sale și filozofia artistică i-au influențat atât pe alți compozitori, cât și pe poeți, pictori sau dramaturgi. De altfel, el și-ar fi dorit să fie poet și dramaturg, dar la vârsta de 15 ani, când l-a descoperit pe Beethoven, a decis să devină compozitor. Împreună cu Diana Ketler, directorul artistic al festivalului, vă invit la cele șase concerte din Cluj-Napoca, dar și la întâlnirea fertilă pe care o vom avea în cadrul SoNoRo Talk – La petite phrase: Proust, un wagnerian? Suntem bucuroși să concertăm pentru prima dată în Mănăstirea Franciscanilor din Cluj-Napoca, unde vom duce spiritul SoNoRo și publicul fidel. În egală măsură, suntem recunoscători că fiecare ediție a festivalului poate să continue doar cu implicarea și generozitatea sponsorilor și partenerilor noștri, cărora le adresăm calde mulțumiri. La final, un gând personal al lui Wagner, în care se regăsește tema acestei ediții a festivalului nostru: «În realitate, măreția poetului se măsoară…
Este un festival de muzică desfășurat în aer liber.
Festivalul va avea loc între 10 și 15 noiembrie 2026.
Deschiderea festivalului va include concertul "Alte Weise – Străvechea Melodie".
Sursă: www.clujlife.com
Joi seara, ce merită în weekend. Un email pe săptămână, fără reclame.



Toate evenimentele din Cluj-Napoca: azi, în weekend și în zilele următoare →