București
Școala de Vară la Antipa 2026 – Polenizatori și biodiversitate urbană (5 zile)

Școala de Vară la Antipa 2026 – Polenizatori și biodiversitate urbană (5 zile)

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani într-o fascinantă incursiune în lumea cunoașterii științifice! Timp de 8 săptămâni , în perioada 22 iunie – 4 septembrie 2026 , tinerii naturaliști care vor participa la Școala de Vară de la Antipa vor descoperi tainele naturii prin activități interactive, experimente, observații și întâlniri directe cu specialiștii și cercetătorii muzeului. Prin intermediul acestor activități, participanții vor avea ocazia să învețe lucruri noi despre natură și mediul înconjurător, să își dezvolte spiritul de observație și curiozitatea științifică și să descopere cât de importantă este protejarea biodiversității. Cele 8 module tematice se vor desfășura de luni până vineri , între orele 10:15 și 12:15 , în Sala Atelier și în grădina Muzeului Antipa, după cum urmează: Modul I (22 – 26 iunie 2026): Ora păsărilor Coordonator: Dr. Andrei Ștefan Modul II (29 iunie – 3 iulie 2026): Natura la microscop Coordonatori: Dr. Ana Maria Krapal, Dr. Rozalia Magda Motoc, Larisa Bianca Farcaș, Sasha Andrei Scotnițchi (Voluntar) Modul III (6 – 10 iulie 2026): În căutarea viețuitoarelor cu opt picioare – Arahnidele Coordonatori: Dr. Costică Adam și Dr. Ioana Cristina Constantinescu Modul IV (13 – 17 iulie 2026) – Animale ocrotite Coordonator: Dr. Alexandru Iftime Modul V (20 – 24 iulie 2026) – Jurnalul unui mic ecolog Coordonatori: Ruxandra Nițescu și Teona Alexa Cârcioiu Modul VI (27 – 31 iulie 2026) – Curioasa și fascinanta lume a fluturilor Coordonator: Dr. Mihai Stănescu Modul VII (3 – 7 august 2026) – Polenizatori și biodiversitate urbană Coordonatori: Dr. Alexandra Popa și Drd. Andreea Drăghici Modul VIII (31 august – 4 septembrie 2026) – Misterele mărilor: crustaceele și prietenii lor Coordonatori: Dr. Ana-Maria Petrescu și drd. Maxim-Jean Bâlcu Modul I (22 – 26 iunie 2026): Ora păsărilor Coordonator: Dr. Andrei Ștefan Vă invităm la „ Ora păsărilor ”, primul modul al Școlii de Vară la Antipa, care se va desfășura în perioada 22 – 26 iunie 2026 ! Timp de o săptămână, copiii vor descoperi fascinanta lume a păsărilor: vor învăța să le recunoască, să le asculte cântecele și să observe îndeaproape cuiburile și ouăle acestora. Cu binoclul la ochi, determinatorul în mână și pași atenți prin natură, participanții vor explora speciile de păsări care împart orașul cu noi. Pentru a ne bucura cu adevărat de prezența păsărilor din jurul nostru, trebuie mai întâi să le cunoaștem. Împreună cu dr. Andrei Ștefan, cercetător științific al Muzeului Antipa, copiii vor descoperi cele mai comune specii care își fac cuiburile în apropierea caselor noastre, în parcurile, pădurile, lacurile și bălțile Bucureștiului. Vom afla despre cum își construiesc cuiburile și cum învață să zboare, vom vedea cum ciocul este adaptat pentru diferitele tipuri de hrană pe care o mănâncă și ce ne pot spune picioarele lor despre mediul de viață. Activitățile se vor desfășura atât în grădina Muzeului Antipa, cât și în parcurile din apropiere, oferindu-le participanților ocazia să observe păsările chiar în habitatul lor. Copiii trebuie să vină doar cu entuziasm, curiozitate și dorința de a învăța, iar noi îi vom întâmpina cu dragoste pentru natură și cu tot echipamentul necesar pentru o adevărată experiență „la păsărit”! Modul II (29 iunie – 3 iulie 2026): Natura la microscop Coordonatori: Dr. Ana Maria Krapal, Dr. Rozalia Magda Motoc, Larisa Bianca Farcaș, Sasha Andrei Scotnițchi (Voluntar) În perioada 29 iunie – 3 iulie 2026 , Muzeul Antipa îi invită pe copiii curioși să descopere tainele nevăzute ale lumii vii, în cadrul modulului „ Natura la microscop ”! Cu ajutorul instrumentelor științifice din laboratorul muzeului, specialiștii și voluntarii noștri îi vor ghida pe participanți într-o incursiune fascinantă în universul viețuitoarelor microscopice și al detaliilor care nu pot fi observate cu ochiul liber. Atelierul este dedicat micilor naturaliști dornici să afle cum funcționează lumea d…

Sursă: stiudelasorina.ro

Se încarcă harta…

Și mai afară în București

Vezi toate evenimentele în aer liber în București